Descriere: Antet AJOFM

 

 

 

FONDUL EUROPEAN DE AJUSTARE LA GLOBALIZARE (FEAG)

 

            In vederea stimularii cresterii economice si a crearii mai multor locuri de munca, in Uniunea Europeana a fost infiintat Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 decembrie 2006. si prin HG nr. 1086/2010 privind cadrul institutional de coordonare si gestionare a asistentei financiare comunitare acordate Romaniei prin Fondul european de ajustare  la globalizare.

            Acest fond a fost lansat de Uniunea Europeana in 2007 pentru a finanta sprijinul individual acordat lucratorilor disponibilizati (beneficiarii fondului) ca urmare directa a crizei economice si financiare mondiale. De asemenea, Uniunea Europeana acorda anual 500 de milioane de euro tuturor celor 27 de state membre pentru implementarea de proiecte care sa vina in sprijinul lucratorilor disponibilizati.

            Un stat membru (in numele lucratorilor disponibilizati) poate solicita Comisiei Europene finantare din FEAG in cazul in care:

1. Are loc concedierea intr-o perioada de 4 luni a cel putin 500 de salariati ai unei intreprinderi dintr-un stat membru, inclusive lucratorii concediati in cadrul furnizorilor sau producatorilor din aval ai intreprinderii mentionate anterior, sau

2. Are loc concedierea intr-o perioada de 9 luni a cel putin 500 de salariati, in special in intreprinderi mici si mijlocii, intr-un sector NACE 2 (nomenclatorul de activitati economice din UE, revizuirea a 2-a) dintr-o regiune sau doua regiuni invecinate cu nivelul NUTS II  (unitati teritoriale cu o populatie cuprinsa intre 800.000 si un milion de locuitori, definite astfel de catre Eurostat in Nomenclatorul statistic al unitatilor teritoriale ale UE);

3. Nu sunt indeplinite criteriile de interventie 1 si 2, dar disponibilizarile de personal au un impact semnificativ asupra ocuparii si a economiei locale.

FEAG nu a fost accesat pana in prezent de catre Romania, deoarece nu au fost intalnite situatii care sa fi indeplinit criteriile de eligibilitate prezentate mai sus.

Contributia Fondului European de Ajustare la Globalizare va fi acordata pentru finantarea unor masuri active de ocupare care fac parte dintr-un pachet de servicii personalizate care au scopul de a reintegra lucratorii disponibilizati pe piata muncii.

FEAG va finanta urmatoarele tipuri de operatiuni:

a) asistenta pentru cautarea unui loc de munca, orientare profesionala, formare si reconversie profesionala  , inclusiv competente in domeniul tehnologiei informatiilor si comunicarii (TIC) si certificarea experientei dobandite, asistenta in domeniul reorientarii profesionale si promovarea spiritului antreprenorial sau ajutor pentru desfasurarea de activitati independente;

b) masuri speciale, pe o durata limitata, cum ar fi alocatii pentru cautarea unui loc de munca, alocatii de mobilitate sau alocatii acordate persoanelor care participa la activitati de formare profesionala continua;

c) masuri pentru a stimula in special lucratorii defavorizati sau in varsta sa ramana sau sa se intoarca pe piata muncii.

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca este autoritatea nationala responsabila pentru implementarea asistentei financiare nerambursabile acordate Romaniei prin FEAG.

 

Concluzionand cele expuse mai sus, facem apel catre toti angajatorii care corespund criteriilor de interventie prevazute la pct. 1, 2 si 3 de mai sus, sa contacteze cat mai curand posibil Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Harghita, cu sediul aflat in mun. Miercurea Ciuc, B-dul Fratiei nr . 2, jud. Harghita sau la nr. de telefon: 0266.313.423, in vederea derularii si implementarii procedurilor de accesare a FEAG.

 

 

Cu stima,

 

DIRECTOR EXECUTIV

Tiberiu PANESCU