Comunicat de presă

 

AJOFM Harghita, împerună cu partenerii săi impelmentează proiectul „Noi oportunităţi de ocupare în mediul rural prin Telework”. 

În cadrul proiectului se desfăşoară un studiu în cadrul şomerilor tineri (sub 35 de ani) cu domiciliul în mediul rural. Studiul are scopul de a identifica nevoile specifice ale grupului ţintă al proiectului, acei tineri şomeri din mediul rural care sunt interesaţi de telework (munca la distanţă prin mijloace electronice) şi care vor participa la cursuri de formare profesională. Activitatea de intervievare se desfăşoară în cadrul agenţiilor locale din judeţele în care este impelmentat proiectul, respectiv Harghita, Alba, Braşov, Covasna, Hunedoara şi Mureş precum şi la punctele de lucru suborodnate.

În curând vor începe şi interviurile cu angajatorii pentru a identifica acele firme care ar fi dispuse a încadra persoane în sistem de telemuncă sau de a externaliza în cadrul telework o parte din activitate. Solicităm pe această cale firmelor care vor fi contactate de către colegii noştrii pe parcursul lunilor martie-aprilie 2009, să manifeste disponibilitate, să colaboreze cu noi, şi să împărtăşească opiniile referitoare la această nouă formă de muncă prin intermediul top-managementului având în vedere că succesul proiectului este condiţionat de seriozitatea răspunsurilor.

Munca la distanţă este benefică angajaţilor care prin avantajele oferite de noile tehnologii de comunicare pot lucra aproape de domniciliu, sau chiar la ei acasă.

Această formă de a lucra este foarte benefică şi angajatorilor care au astfel oportunitate de a reduce costurile de operare de multe ori mari (chirie, energie, etc),  de a accesa la un segement de piaţă mai mare,  creşterea productivităţii etc.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, prin Fondul Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Pentru informaţii suplimentare persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa la tel : 0266 312885, sau e-mail: sillo_laszlo@yahoo.com sau szabokazmer@yahoo.com

 

DIRECTOR EXECUTIV

TIBERIU PĂNESCU