COMUNICAT

NOI PREVEDERI LEGALE ÎN VEDEREA DIMINUĂRII ŞOMAJULUI

 

 

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 13 /2010, pe parcursul anului 2010 pentru încadrarea în muncă a şomerilor aflaţi în evidenţa agentiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, de minim 3 luni anterioare stabilirii raporturilor de muncă, angajatorii sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale. Angajatorii în cauză beneficiază de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale timp de 6 luni, de la data încadrării, cu condiţia de a menţine raporturile de muncă pe o perioadă de cel puţin de 12 luni.

Prin contribuţiile de asigurări sociale se înţeleg contribuţiile de asigurări sociale (fond de pensii), contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia la fondul de garantare a creanţelor salariale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru şomerii încadraţi, în condiţiile OUG nr.13/2010 se acordă începând cu luna următoare stabilirii raporturilor de muncă sau începând cu data încadrării, dacă aceasta se realizează cu  data de întâi a lunii.

Sunt exceptaţi de la scutirea de la plata contribuţiilor angajatorii care în utimele 6 luni au mai avut raporturi de muncă cu şomerii în cauză sau angajatorii care încadrează şomeri pe locuri de muncă devenite vacante, în urma încetării unor raporturi de muncă, cu 6 luni în urmă.

 De asemenea anagajatorii care întrerup raportul de muncă al persoanei pentru care solicită scutirea de la plata contribuţiilor sau al altei persoane care avea statutul de angajat, în intervalul de 12 luni prin desfiinţarea locului de muncă sau cu acordul părţilor este obligat să plătească toate contribuţiile de la plata cărora a fost scutit.

            Certificarea perioadei de şomaj se asigură de către AJOFM Harghita prin eliberarea unei adeverinţe.

 

 

DIRECTOR COORDONATOR

 

TIBERIU PĂNESCU