COMUNICAT DE PRESĂ

 

Bursa locurilor de muncă

 

 

 

         Conform situaţiilor statistice, la nivelul judeţului, la sfârşitul lunii februarie 2010 în evidenţa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita erau 16422 de şomeri, rata şomajului fiind de 11,5%. Pentru a veni în sprijinul acestor persoane, dar şi a altor persoane care doresc să-şi schimbe locul de muncă   A.J.O.F.M.     Harghita  va organiza la data de 23 aprilie 2010 cu începere de la  ora 9,00 Bursa locurilor de muncă, în localităţile Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc şi Gheorgheni.

Le reamintim angajatorilor că potrivit Ordonanţei de urgenţă nr.13/2010 privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi diminuării şomajului , pe parcursul anului 2010 pentru încadrarea în muncă a şomerilor aflaţi în evidenţa agentiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, de minim 3 luni anterioare stabilirii raporturilor de muncă, angajatorii sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale. Angajatorii în cauză beneficiază de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale timp de 6 luni, de la data încadrării, cu condiţia de a menţine raporturile de muncă pe o perioadă de cel puţin de 12 luni.

         În anul trecut tot în luna aprilie la Bursa generală a locurilor de muncă, desfăşurată în localităţile Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Gheorgheni şi Topliţa au participat 52 de angajatori cu 345 de locuri de muncă, în total. Cele mai multe locuri de muncă oferite au fost în sectoarele industriei uşoare, al serviciilor, al construcţiilor şi al asigurărilor. Numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă a fost de 800.

Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt invitaţi să participe la bursa locurilor de muncă şi de asemenea sunt rugaţi pentru buna desfăşurare a acestei acţiuni să-şi anunţe intenţia de participare la sediile Agenţiilor Locale şi Punctelor de lucru din:

-          Miercurea - Ciuc - B-dul Frăţiei  nr.2, tel. 0266/313423

-          Odorheiu - Secuiesc  - Str. Bethlen Gabor nr.2, tel.0266/217820

-          Gheorgheni - Str. Florilor , 35 /A, tel. 0266/363727.

           

 

DIRECTOR COORDONATOR

 

TIBERIU PĂNESCU