COMUNICAT DE PRESĂ

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

 

 

         Conform datelor statistice la nivelul judeţului, la sfârşitul lunii august, în evidenţa  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita erau înregistraţi 109 absolvenţi din ultima promoţie. Pentru aceştia, în principal şi implicit pentru angajatorii care doresc să angajeze absolvenţi, dar şi pentru alte categorii de şomeri AJOFM Harghita va organiza la data de 25 septembrie 2009 cu începere de la  ora 9,00 Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în 4 localităţi din judeţ.

Le reamintim angajatorilor  că potrivit art. 80 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocuprii forţei de muncă, în situaţia în care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent o subvenţie al cărei cuantum se stabileşte în funcţie de indicatorul social de referinţă, în vigoare la data încadrării şi în funcţie de nivelul studiilor absolvite de persoana încadrată în muncă.

    În temeiul aceluiaşi articol angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus pe o perioadă de 18 luni. 

Cele patru localităţi şi locaţiile în care se va defăşura bursa locurilor de muncă sunt următoarele: Miercurea Ciuc – Casa de Cultură a Sindicatelor, str. Libertăţii nr.16, Odorheiu Secuiesc – Sala Forumului Tânăr, str. Kossuth Lajos nr. 20, Gheorgheni – Centrul Cultural Gheorgheni, b-dul Frăţiei nr.9, Topliţa – sediul fostei primării,  b-dul Nicolae Bălcescu nr. 55-57.

Invităm angajatorii să îşi anunţe intenţia de participare la bursă şi oferta locurilor de muncă la sediile Agenţiilor locale şi a punctelor de lucru ale AJOFM Harghita sau la numerele de telefon ale acestora: Miercurea Ciuc -b-dul Frăţiei nr.2, tel. 0266/313423, Odorheiu Secuiesc- str.Bethlen Gabor nr.2, tel. 0266/217820, Gheorgheni - cart. Florilor nr.35/A, tel. 0266/363727, Topliţa-str. Nicolae Bălcescu nr.14, tel. 0266/342544, Cristuru Secuiesc-     str. Kossuth Lajos nr.27, tel. 0266/242801           

 

           

 

DIRECTOR COORDONATOR

 

TIBERIU PĂNESCU