COMUNICAT DE PRESĂ

Drepturile absolvenţilor promoţiei 2009, prevăzute de Legea 76/2002

 

 

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minum 16 ani, pot fi asimilaţi şomerilor pentru a beneficia de prevederile Legii nr.76/2002 privind asigurările sociale pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă doar dacă într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii se înregistrează ca persoane în căutare de loc de muncă la agenţiile locale sau punctele de lucru ale AJOFM Harghita . Până la expirarea perioadei mai sus menţionate agenţia oferă absolvenţilor înregistraţi servicii de mediere a muncii, consiliere şi orientare profesională şi posibilitatea de a participa, în mod gratuit la diferite programe de formare profesională. Dacă la expirarea celor 60 de zile absolvenţii nu reuşesc să se încadreze în muncă vor beneficia în continuare de aceste servicii şi în plus de o indemnizaţie de şomaj în cuantum de 50% din salarul minim brut pe economie, în vigoare la data stabilirii dreptului.

Data absolvirii studiilor este data de întâi a lunii următoare celei înscrise în diplomă , sau , după caz , în certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ de stat sau particular , autorizată ori acreditată în condiţiile legii , dacă în cuprinsul acestora nu se specifică , în mod expres, o anumită dată .

            Deasemenea absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minim 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă , în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiează din bugetul asigurărilor pentru şomaj , de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării. La această dată indicatorul social de referinţă este în valoare de 500 de lei.

Această primă se acordă şi în situaţia în care încadrarea în muncă se face începând cu prima  zi de la data înregistrării !

Absolvenţii care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o localitate situată la distanţă mai mare de 50 de km de localitatea în care îşi au domiciliu stabil, beneficiază de o primă de încadrare, din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data acordării, iar dacă în urma încadrării în altă localitate îşi schimbă domiciliul beneficiază de o primă de instalare, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.

 

Documentele necesare înregistrării sunt următoarele:

1.       ADEVERINŢĂ MEDICALĂ, DIN CARE SĂ REIASĂ CĂ PERSOANA ESTE APTĂ PENTRU MUNCĂ

2.       DIPLOMĂ SAU ACT (adeverinţă) DE STUDII, ORIGINAL ŞI COPIE

3.       CERTIFICAT DE NAŞTERE, ORIGINAL ŞI COPIE

4.       CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE (DACĂ ESTE CAZUL), ORIGINAL ŞI COPIE

5.       DOSAR

 

Înscrierile se pot face la  agenţiile locale şi punctele de lucru ale AJOFM Harghita :

 

-          Miercurea-Ciuc, B-dul Frăţiei nr. 2, tel/fax 0266-371394;

-          Odorheiu-Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 2, tel/fax: 0266-217820 ;

-          Gheorgheni, cart. Florilor nr. 35/A, tel/fax: 0266-363727;

-          Topliţa , str. Nicolae Bălcescu nr. 14, tel/fax: 0266-342544

-          Cristuru Secuiesc , str. Kossuth Lajos nr. 27 , tel/fax: 0266-242801

-          Bălan str. 1 Decembrie nr.21/A, et.1, tel/fax 0266-330653

 

 

DIRECTOR COORDONATOR

TIBERIU PĂNESCU